Quantcast
Channel: ALL Cafe » Iubiri de altădată
Viewing all articles
Browse latest Browse all 29

Din noua colecţie “Iubiri de altădată”: “Soţii de artişti”, de Alphonse Daudet

$
0
0

Soţii de artişti, de Alphonse DaudetCe avea să găsească în atelierul de sculptură al proaspătului soţ nu-şi imaginase niciodată… El, în bluză albă ca de zidar, nepieptănat, cu mâinile pline de lut. Ea, aproape dezbrăcată, cu hainele ponosite aruncate pe un scaun, stătea în faţa lui fără jenă.

Carevasăzică, aşa sculpta şarmantul ei bărbat “femeia romană ieşind din baie”, despre care îi povestea cu atâta entuziasm în fiecare seară. “Abominabil”, a gândit femeia, şi i-a propus de îndată ca în locul “acestui model îngrozitor” să lucreze cu unul din carton. El s-a conformat, dar vai!, devenea din ce în ce mai trist, iar lucrarea nu evolua deloc. Îşi petrecea zilele în atelier stând în fotoliu şi fumând.

Avea, într-adevăr, un aer tare nefericit, de care nevasta s-a lăsat înduplecată, îngăduindu-i până la urmă un model. Avea o singură condiţie: ea să fie mereu de faţă. Fericirea sculptorului a durat până în momentul în care s-a întrerupt din lucru pentru a-i arăta domniţei dezbrăcate cum să ţină piciorul.

Şi iar a început să se întoarcă seara acasă trist, descurajat, aproape bolnav. Până ce, într-o zi, ridicându-şi capul vede chipul roşu al soţiei, în poziţia modelului, cu mici părţi ale corpului acoperite de muselină.

Nu toţi soţii lui Alphonse Daudet au norocul artistului de mai sus. Şi nici toate soţiile îndrăzneala celei din exemplu. Unii dintre ei, prinşi în căsnicie, îşi pierd orice inspiraţie, cad în obişnuit şi desuetudine sau se reorientează în carieră pentru a-şi întreţine numeroasa familie. Alte neveste devin sufocante, arogante sau plicticoase.

Afiş lansare colecţie Iubiri de altădatăScrise în 1874, povestirile care compun volumul “Soţii de artişti” schiţează, cu fineţe tragi-comică, 12 universuri familiare tipice, pe care le putem găsi, fără greutate, în societatea de astăzi. “Soţii de artişti” însumează douăsprezece lecţii de viaţă savuroase, surprinzătoare, care învaţă – deopotrivă pe bărbaţi şi pe femei – reguli de aşa nu într-o căsnicie.

“Soţii de artişti”, în traducerea Cristinei Geantă, face parte din noua colecţie de literatură a Editurii ALLFA, “Iubiri de altădată”, care va fi lansată vineri, 24 februarie 2012, în Starbucks Plaza, în prezenţa lui Dan Teodorescu, Dorotheea Petre, Paul Ipate, Cristina Bazavan, Camelia Văcaru. Alături de “Soţii de artişti”, de Alphonse Daudet, în colecţie au mai apărut: O mică glumă, de Anton Pavlovici Cehov, Dom Casmurro, de Joachim Maria Machado de Assis şi Iubire şi gimnastică, de Edmondo de Amicis.

Cele patru titluri sunt disponibile spre comandă doar pe www.all.ro. După 24 februarie se vor găsi în toate librăriile din Bucureşti şi din ţară.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 29